Teatru post-pandemic

atelier — 19.4.2022 15:00

Teatru post-pandemic
19 – 21 Aprilie 2022 // zilnic între orele 18.00 – 21.00*
*programul este flexibil ! în funcție de nevoile grupului, se pot decide alte ore după prima zi, la comun acord cu persoanele participante.

Atelierul este GRATIS, pe bază de înregistrare pe adresa de mail: reserve.tranzithouse@gmail.com.

Despre atelier :
Vă invităm alături de Julien Daillère să explorăm instrumentele unui teatru la distanță pentru a “augmenta” teatrul, a-l scoate din sală, pentru a atinge publicuri diferite și a lucra cu artiști diferiți.
Este o abordare accesibilă bazată mai degrabă pe inovarea utilizării tehnologiei existente decât pe inovația tehnologică. Împreună vom experimenta și explora posibilitățile poetice și dramaturgice a variatelor dispozitive și gadgeturi pe care le folosim zilnic.
Limba: RO + poate un pic de HU, FR, EN,

Despre Julien Daillère :
Artist de teatru, doctor în artele spectacolului. Criza de sănătate a fost prilejul de a continua să exploreze mai intens alte modalități de a face teatru cu La TraverScène, în principal prin intermediul audio al telefonului, combinat și cu dispozitive digitale : telesidență cu Institutul Francez din Cluj Napoca ; server de voce “umană” ; teleperformances (un fel de teatru la distanță prin spectatorii audioghidați “teleperformând” în fața rudelor lor de acasă) cu DOC! Paris, Casa Tranzit din Cluj sau Institutul Francez din București (Ro). În prezent dezvolt programul de cercetare “Avoir Lieu” cu La Marge Heureuse în parteneriat cu Universitatea Paris 8 din Franța, locuri și organizații culturale. Cele două linii de cercetare ale noastre: spectacolele IRL compatibile cu covidul (vitrine de magazin, drive-in, spectacole pentru balcoane, ferestre etc.) și formele hibride (IRL / la distanță) multicanal și interactive. Prin urmare, conduc în mod regulat ateliere de lucru pe această temă.
Am un interes deosebit pentru practicile artistice marginale, abordarea in situ și “solo-urile cooperative” cu spectatorii în calitate de co-creatori ai efectelor scenice (lumină, sunet…). Am creat în special "C’est bon. E ok. Rendben. This is just a story (spectacol multilingv), parte a programului “Saison France-Roumanie 2019” (Institutul Francez și Institutul Cultural Român) și apoi “Je t’aime effondrement” în 2020 în Franța.
https://www.julien-daillere.com/fr/

Următorul echipament este binevenit. Nu este esențial, doar în cazul în care aveți posibilitatea !

  • 1 telefon cu căști ;
  • 1 mic difuzor sonor (Bluetooth sau cu cablu) ;
  • 1 computer sau tableta ;

PROGRAM:
Marți 19.04.2022
18.00 – 21.00 : introducere și discuție
În prima întâlnire va avea loc o discuție despre experiențele noastre ca artiști și spectatori în perioada de izolare precum și prezentarea axelor de cercetare ale programului „Avoir Lieu” al La Marge Heureuse: spectacole față în față în mod covid-compatibil, spectacole de la distanță sau hybride. Apoi, vom extinde discuția înspre uzul tehnologiilor pe care le evem la îndemână, pentru crearea de performance-uri multicanal, exemplu – telefonul mobil.
Miercuri 20.04.2022
18.00 – 21.00: Crearea unei lucrări colective de sunet live și la distanță.
Cum ne putem reuni într-un spațiu virtual, sonor, pentru a crea un moment teatral la distanță? Cum e întruchipat un sunet într-un spațiu fizic, în fața unui public? Cum să amestecăm oameni îndepărtați și oameni prezenți într-un dispozitiv ce creează efecte de prezență neobișnuite?

Joi 21.04.2022
18.00 -21.00 - Teatru prin delegare de acțiune
De când există teatru în absența fizică a artiștilor? Cum se creează prin delegare de acțiune, în direct sau amânat, o experiență teatrală la distanță? Ce tip de participativitate este necesară din partea publicului ? Cum să readucem acest proces în teatrul de interior?
Participanții vor face experimente practice, în funcție de temele pe care și le vor alege.