Lucruri din jurul nostru. Proiecții, reflecții, developări // Tranzit Visual Lab

Visual Lab — 9.3.2024 08:00

LABORATOR
Lucruri din jurul nostru. Proiecții, reflecții, developări
martie - aprilie 2024

Noul laborator propune o serie de dialoguri și intervenții pornind de la lucrurile din jurul nostru, fie ele obiecte, fenomene sau obiceiuri. Pe toate acestea le cercetăm și studiem cu mijloace simple de copiere, fotocopiere, trasare, expunere și developare. Prin aceste practici încercăm să aducem în discuție problematica percepției și relația noastră cu lumea. Ne propunem să lucrăm cu obiectele apropiate nouă, pe care fiecare dintre noi le poate aduce și cerceta prin intermediul dispozitivelor prezente: proiectoare, retroproiectoare, fotocopiatoare, aparate de fotografiat, camere video, instrumente de scris și desenat.
coordonatori artistici: Miklósi Dénes și Răzvan Anton

Înscrieri: https://forms.gle/nTcGieQY8tjWTFK49


Tranzit Visual Lab
Septembrie 2023 - aprilie 2024

Tranzit Visual Lab este un program de creație vizuală dedicat adolescenților. Începând cu această toamnă, în fiecare sâmbătă la Casa Tranzit, tinerii din Cluj și din imediatele vecinătăți sunt așteptați să ia parte la ateliere de film și animație, fotografie, colaj și o multitudine de experimente mixed-media.
Tranzit Visual Lab completează programul Casei Tranzit, unde dezvoltăm de peste 20 de ani proiecte de educație prin artă și pedagogie critică ce urmăresc combaterea discriminării și segregării; sensibilizarea față de alteritate și față de diversitatea etnică și lingvistică;crearea de spații comune și incubarea de noi resurse de convivialitate.
Tranzit Visual Lab va acorda o atenție specială participării persoanelor tinere din comunitățile de la Pata Rât, care împreună cu familiile lor au suferit evacuări forțate și relocări sunt constant plasați în margine. Complementar, proiectul este imaginat alături și are în organizare foste beneficiare și persoane adulte din comunitățile mai sus menționate.
Proiectul Tranzit Visual Lab este derulat de Fundația Tranzit și finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
#InStareDeBine #ImplicareaFaceDiferenta #KauflandRomania #FDSC


Despre programul În Stare de Bine
În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.
Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.
În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină.
Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.
Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.
Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro.